Şi inima se rupe…

În momente în care totul începe extrem de bine, în dimineţile în care soarele străluceşte cu mai multă putere, în zilele de sărbătoare sau de 0rice alt caracter festiv, precedate de o perioada extrem de bună pentru viaţă şi inimă; în astfel de zile şi de momente să te aştepţi să vină furtuna. Vor veni uragane şi tsunami-uri şi tot felul de cataclisme se vor năpusti asupra inimii tale. Îţi vor alunga siguranţa, îţi vor împrăştia toate sentimentele şi totul va parea diferit faţă de cum îl ştiai înainte.

După multe atacuri asupra inimii tale nu vei mai şti ce să crezi, pe cine să asculţi, pe cine să iubeşti sau cum ar trebui să te comporţi. Zâmbetul inimii tale va fi şters de fiecare data când ar avea vreo tentativa de accentuare, lovit de apa unei mări de nesiguranţă, una din cele mai învolburate din lume. Ai să te simţi părăsit, trist, gol şi extrem extrem de singur. Ai să plângi atât de mult până ai să rămâi fără lacrimi iar apoi ai să începi să gemi de o durere lăuntrică ce nu-ţi va da pace nici o secundă. Vei cerşi clipe de normalitate însă nu ţi le va da nimeni.

Trecând atâtea lucruri şi nenorociri prin inima ta vei ajunge la un adevăr pe care ai incercat să-l ignori mult timp. Vei ajunge să afli că şi inima se rupe…

Când descoperi lucrul acesta devii şi mai confuz. Jumătate de inimă îţi va dicta un lucru, iar cealaltă opusul. Vei rămâne cufundat în rătăcire sperând doar la o călăuzire divină.

Am învăţat să iubesc deplin

Am tot încercat să împart iubire tuturor razelor de soare care pătrundeau în viaţa mea. Mi se părea că cel mai bun lucru care mi se poate întâmpla este ca o rază de soare să îmi pătrundă inimă şi să mă lumineze. Ceea ce pierdeam totuşi din vedere era faptul că o rază de soare îmi lumina doar parţial inima, lăsând loc acolo, în părţile întunecate, pentru nerecunoştinţă, nemulţumire, nepăsare, şi multe alte caracteristici negative. Inima mea era defapt o amestecătura de întuneric cu lumină; nu era zi dar nu era nici noapte, era o confuzie totală.

Într-o zi am încetat să caut raze sărace, dându-mi seama că nu-mi folosesc prea mult. Mă simţeam ciudat şi eram puţin neliniştit. În această stare de nelinişte ce mă cuprinsese, am auzit un glas ce mi-a spus aşa: “Vreau eu să luminez inima ta!”. M-am uitat în dreapta mea, nu era nimeni, în stânga mea, un om îngenuncheat, căutând la rândul lui o lumină. M-am uitat în faţă şi am văzut marea cuprinsă şi ea de întuneric, iar în spatele meu doi copaci veştejiţi. Cine putea să îmi vorbească? La un moment de sclipire divină am ridicat ochii în sus şi am realizat că însuşi măreţul Soare voia să-mi lumineze inima. Cât de uimit am fost!!! Era o situaţie incredibilă, de nerefuzat. Mi-am deschis inima şi Soarele a intrat luminând până în cele mai ascunse părţi.

Când Soarele mi-a pătruns inima am realizat că eu nu am nevoie să iubesc o rază. Sunt om şi trebuie să iubesc al om. Încă din ziua în care Soarele m-a luminat am vazut-o. Avea şi ea Soarele în inimă. Eu fiind la început în întuneric am confundat-o cu un înger datorită luminii care o stăpânea. Mai târziu am înţeles că Soarele care venise în mine era şi în ea de la bun început. Din ziua în care am văzut-o, Soarele mă învaţă să o iubesc deplin. Am uitat toate caracteristicile mele vechi care nu erau tocmai plăcute, a intrat lumina în inima mea şi iubirea ce era ascunsă iese la suprafaţă îndreptându-se spre Ea.

O iubesc deplin, cu tot ce sunt şi tot ce am. Îi iubesc zâmbetul radiant şi trăirile veritabile. O iubesc cu tot ce este şi cu tot ce are. Dar din toate aceste lucruri, cel mai frumos este că şi ea mă iubeşte cel puţin la fel de mult cât o iubesc eu. Când unii se zbat şi încearcă să se iubească în Întuneric, noi avem acelaşi Soare care ne învaţă să ne iubim deplin în lumina strălucirii măreţiei Lui.

Momente…

Sunt în viaţă extrem de multe momente, fiecare cu complexitate şi cu urmare proprie. Unele ne afectează foarte mult, altele mai puţin dar viaţa nu este unitară ci e compusă în totalitate din momente.

Tocmai e un moment în viaţa mea în care mă simt nesigur. Deşi nu am motive întemeiate să mă simt aşa, exact aşa mă simt. E momentul nesiguranţei. Am găsit o melodie ce mă nelinişteşte. E ciudat acest moment însă în ansamblul minunat al vieţii îşi face şi el loc şi chiar pare frumos. Încerc să-l privesc din afara situaţiei. E prezentul meu un viitor ce îmi stătea agăţat în trecutul întunecat al minţii? Nu pot să-mi dau seama!

Ciudată lume…

Fiecare dintre noi este un ciudat în esenţă. Fiecare avem obiceiuri care ne deosebesc de ceilalţi, făcându-ne să părem în ochii “lumii” adevărate ciudăţenii. Acest tip de ciudăţenism e permis în limite legale însă sunt oameni destui care reuşesc cumva să treaca peste aceste limite. Ei bine despre astfel de oameni şi situaţii am să vorbesc în această postare.

Am primit nişte informaţii de la surse sigure cum că îndrăgostiţii zilelor noastre folosesc nişte cuvinte foarte ciudate cu care se alintă. Pe lângă mult prea folositele: “pui”, “pisi”, “iubi”, “ursuleţ”, ş.a acum se folosesc  ca “alintături” aparate de ultimă generaţie: “Aifonu meu”, “Joysticku meu”, “webu meu” şi alte minunăţii de genul acesta. Chiar daca pare de-a dreptul incredibil, e chiar reală treaba. În curând vei auzi de la îndrăgostiţi adevărate configuraţii interne din laptopuri şi calculatoare atunci când se alintă reciproc. Nu că e un lucru ciudat pe care lumea îl face doar din cauză că nu se obosesc să găseasca altceva. Îndrăgostiţilor, vă rog io, gândiţi înainte să vă faceţi în toate felurile.

Altă ciudăţenie a Universului o reprezintă oamenii care vor neaparat să fie amuzanţi, să iasă în evidenţă prin ceva, chiar dacă n-au primit asemenea daruri la naştere. Scriu asta nu pentru că nu cred în puterea oamenilor de a reuşi în ceea ce îşi propun dar m-am cam săturat să aud glume care nu au nici un sens şi la care nu râde nimeni în mod natural. Nu ne-am născut toţi să fim mari oratori şi foarte buni la stand up comedy. Nu toţi deţinem acest simţ al umorului aşa că mai lăsaţi-ne voi ăştia ce nu aveţi nimic interesant de spus!

Acum am să fac şi eu un lucru ciudat. Să fiu în concordanţă cu postarea mea trebuie neaparat să fac asta. Voi posta un nume. Am acordul de la persoana respectivă să îi postez numele, de fapt a fost chiar o rugăminte din partea ei dar asta nu mai contează. ANDREEA BISTRAN. Acum dacă nu o cunoaşteţi căutaţi-o pe facebook, dacă o cunoaşteţi tot căutaţio pe facebook poate aţi uitat să-i daţi like la ceva poză. Ciudat lucru, nu?

P.S: Particip şi eu la un concurs de fotografie cu poza asta: http://www.photoswinprizes.com/2012/01/19/pure-simple-pure-water/ şi am nevoie de cât mai multe voturi. V-aş fi recunoscător dacă mi-aţi da şi voi un vot acolo pe inimioara  aia de deasupra imaginii iar apoi, când aveţi timp să recomandaţi şi prietenilor voştrii să mă voteze. La peste 150 de voturi sunt câştigător cu siguranţă, aşa că mă bazez pe voi.

Ne auzim data viitoare. Defapt stai că nu ne auzim… CIUDAT!

Ştiri la plic

Aud că e la modă să citeşti presa aşa că mă apuc şi eu de actualizarea ştirilor prăfuite şi împânzite de pânze de paianjen din capul meu. Fac ca tot românu care se respectă şi scriu pe google: ŞTIRI apoi click pe MĂ SIMT NOROCOS. Iată că mi se încarcă o pagină deloc atrăgătoare plină cu litere ce mă îndeamnă să fug dar totuşi dacă mă actualizez rezist tentaţiei şi mă apuc să citesc…

Primele ştiri sunt despre Marea Revoluţie ce se petrece zilele acestea în România. Ce idee bună şi cu protestele astea doar că după ce citesc câteva rânduri observ spiritul pur românesc al celor ce protestează. Auzi: “PESTE 50 DE OAMENI PROTESTEAZĂ” în Cluj-Napoca. Dacă e aşa în fiecare oraş, reşedinţă de judeţ, facem de-o galerie să umplem stadionul din Marghita. Eu zic să schimbăm regimul politic! E evident că asta vrea poporul! De fapt ei doar şi-au trimis elita în stradă, în frig.

Altă ştire, despre nea Mircea Lucescu, cică e mai bine. Pentru cei care nu ştiaţi a avut un accident. Mi se pare o atât de mare prostie să se promoveze atât chestiile astea. Se şi bucură ziarele şi televiziunile când se întâmplă câte o nenorocire pe care pot s-o difuzeze cât mai mult.

Oripilat de atâtea ştiri minunate închid tab-ul şi mă gândesc să scriu despre ceva mai adecvat vârstei citiorilor mei doar că nu mă hotărăsc să scriu despre păpuşile Barbie sau despre idiotu ăla verde Ben 10.

Hai să zic despre păpuşi şi să las oamenii verzi în grija NASA. Mi-a spus mie cineva că bărbatul perfect şi Moş Crăciun nu există, doar femeia perfectă există. M-am tot gândit eu la o replică să nu las să se păteze reputaţia masculină dar n-am găsit până ce am purtat o conversaţie cu o persoana extrem de inteligentă şi mi-a spus că femeia perfectă e de fapt păpuşa Barbie. Pe lângă faptul că are trăsături exterioare extrem de perfecte, pentru diferite gusturi, ea are şi multe calităţi interioare. Totuşi factorul extrem de important ce o face perfectă e faptul că nu poate vorbi. E tăcută! Dute şi întreabă-l pe taic-tu dacă nu crezi că asta e trăsătura definitorie ce o face perfectă. Apoi pe lângă asta, nu se duce la shopping, deci nu cheltuieşte bani degeaba, pe haine pe care deja le are doar că nu-s culoarea potrivită sau alte lucruri de genu…

Nu mai zic mai multe că le supăr pe fete. În capul nostru poate aşa ar arăta o femeie perfectă însă ar fi destul de plictisitoare viaţa fiind în pace şi linişte mereu. Ar fi extrem de greu să nu te sâcâie nimeni când conduci, dai la lopată, instalezii windowsu sau orice alt lucru la care fetele se pricep cel mai bine să dea indicaţii!

În final se zice că astăzi e ziua Culturii sau ceva de genu aşa că dacă citeşti asta pe 15.11.2012 înseamă că ai făcut şi tu un gest de cultură. Ai citit!

PS: Exact 500 de cuvinte în postarea aceasta!

Scuză-mi ironia!

Am tot scris pe blog despre poveşti de dragoste şi vise neîmplinite şi lucruri adânci şi filozofice despre viaţă, elberând din sufleţelul meu de muşeţel doar lucruri romantice, bune şi frumoase. Ehe, îmi cam vine să termin cât de cât cu asta şi să mai dau drumul şi la micile ironii ce stau ascunse în mine, nu de alta dar mă cam deranjează una ce s-a ascuns exact în spatele plămânilor.

E ultima zi înainte de a începe şcoala. Ultima noapte în care în mod oficial le poţi spune alor tăi că e vacanţă şi de-aia la ora 2:15 eşti încă pe facebook. Nici nu prea contează de fapt o ultimă zi dacă în toată vacanţa nu ai făcut nimic special, în afară de statul pe 9gag de 3 ori pe zi. Totuşi aş zice să ne bucurăm cât mai putem, să ţinem cu putere de acele ceasurilor şi să încetinim timpul pentru că revin din nou în scenă, de luni, actorii filmelor de groază de la catedre şi lupta cu Moartea(matica) zi de zi.

Că tot vorbeam de facebook… Încep să urăsc tot mai mult “şmecheriile alea” de-ţi spun câţi puradei o să ai, ce vilă ţi se potriveşte da NU o să ai niciodată, ce meserie vei practica şi alte minuni de genu. Băă frate, unii îşi fac testele de doo ori să fie siguri. Zici că-şi fac teste de sarcină după cine ştie ce petrecere nebună din care mai ţin minte numai lucrurile petrecute până la intrarea pe uşă. Şi culmea culmilor e atunci când se găseşte vre-unul să se mai şi mire :-O că are rezultate diferite. Am un sfat pentru amatorii de astfel de teste, în momentul în care vă plictisiţi atat de tare şi nu aveţi nimic de făcut, intraţi pe 9gag dacă ştiţi cât de cât engleza, sau pe site-ul ăsta nou, www.youtube.com şi ascultaţi o manea sau orice altceva numai să nu fiu eu nevoit să-ţi văd ţie testele. Prefer o manea la care să dau scroll decât un miliard de teste despre viitor.

Tot la facebook observ un lucru minunat. Noaptea se actualizează ora şi se postează pe păreţii prietenilor mei. Am şi dezactivat ceasul computerului meu după ora 1 când încep toţi să se laude cu recordurile lor anti-somn. Mai învăţ şi matematică, când văd 2:34 about 34 minutes ago, stau şi mă gândesc cât ar putea fi acum. Bine, până când aflu eu rezultatul şi dau reload la pagină observ că cineva îşi actualizase ora cu 1 min înainte. Totuşi, am o întrebare, care-i “şpiRlu” cu asta?

Alte chestii ironizabile care să nu jignească pe nimeni şi să le pot descrie în mai puţin de 300 de cuvinte nu îmi vin acum în căpşorul ăsta de poet subteran da le pregătesc pentru următoarele postări.

PS: Dar vai(cum zic bucureştenii) ce era să uit. Defapt eu nu uit nimic, scuză-mi ironia!

Anotimpuri sufleteşti…

Noi oamenii încercăm să ne minţim foarte des pentru a poza drept fiinţe morale, care fac doar lucruri bune. E atât de greşit. Spunem că iarnă e în lunile: decembrie, ianuarie şi februarie, ori atunci când ninge ori spunem că în unele părţi ale Pământului nici nu există iarna. Asta o fi adevărat, în parte însă!

Pentru mine e iarnă atunci când nu mai pot să-l iert pe cel care îmi greşeşte, e iarnă când fac lucruri la care nu am meditat înainte, e iarnă atunci când nu pot să iubesc! În acele momente când se lasă zăpada nepăsării asupra inimii mele, dincolo de puritatea suprafeţei ei, ascunde noroiul de dedesupt şi mă face trist şi rece. E iarnă şi atunci când pot să fac un bine şi nu îl fac.

Din aceste motive cred că iubesc eu atât de mult toamna. Momentele în care pot culege roadele faptelor mele. Momentul în care o fetiţă vine şi îţi spune zâmbind că ai făcut un lucru bun. Momentele acelea de ploaie care curăţă şi satură în acelaşi timp inima dându-i puteri să facă lucruri nemaipomenite.

Cred că mai există oameni bun, oameni inteligenţi ori oameni cu capul pe umeri! Daca voi nu cunoaşteţi veniţi să faceţi cunoştinţă cu prietenii mei! Iar de sunteţi cuprinşi de iarna interioară, acolo aveţi posibilitatea să schimbaţi anotimpul atunci când vreţi! Încetaţi să fiţi altceva decât voi, încetaţi să lăsaţi mesaje reci pe facebook pentru mamele voastre că nu o să le citească niciodată. Nu mai bine mergi să-i spui direct că o iubeşti şi să-i dai o îmbrăţişare cât încă ai posibilitatea asta. Nu mai fii rece, omenire! Vino la soare şi umple-ţi viaţa de căldura iubirii.